TASU- o gura de aer proaspat

13 Sep

​Acolo la TASU m-am trezit gandindu-ma “Uau ce faini is oamenii astia si diferiti, si faini in micile diferente dintre ei, si cum se accepta ei asa unii pe altii”. Si ii vad asa stand in cerc timizi, da nu asa oricum, ci timiditatea aia genuina de li se rosesc obrajii si se joaca cu degetele in timp ce isi spun povestile de viata. 

Si am realizat ce frica ne e sa vorbim despre noi si mai ales in fata altora: ni se contracta musculatura, ni se aduna degetele, ni se coboara privirea; ce ciudat chiar in secolul comunicarii. Si acolo la TASU, vine cate un timid si fricos de 18 ani si il loveste curajul, le recunoaste strainilor din fata lui ca vrea sa schimbe toate astea la el! Uau, copilul ala chiar m-a impresionat.

Si stateam acolo asa in cerc si radeam unii de altii si m-a apucat un drag de toti de numa’. Fiecare fain asa in felul lui, intorvertit, extrovertit, curajos, adolescent timid. 

Si mai erau si formatorii de la TASU, oameni cu glume tot la doua fraze, glume din alea destepte si faine, spontane nu planuite, glume din alea cu ochii zambitori. Apoi mai si vin si ne invata sa fim pozitivi, dar nu cu intregi teorii, ci din discutii simple si povestile lor.

Apoi vine Alin si ne explica el asa pe scurt cum e efectul bomerang : cu cat dai mai tare, mai mult, mai din suflet, cu atat vine mai tare si mai mult inapoi.

Olandezul ne zice ca suntem o societate de lenesi si gasim tot felul de scuze ca sa nu mergem pe munte sau sa iesim din casa. Ce legatura are ca ploua? Si realizez ca are dreptate, ca asa trece viata pe langa noi tot gasind scuze pentru orice si nu ne dam seama.

Tibi vine si ne explica el cu calm, cum isi infrunta el limitele si ne indeamna si pe noi cu acelasi calm, de parca ne-ar indemna sa ne schimbam sosetele.

Iulian in schimb, asa la locul lui si cum ii el de maxim implicat, ca pune cate o bucata din el acolo in fiecare organizare e fiecarei grupe, nu realizeaza ce miscari face in univers cu actiunile lui astea mici.

Apoi mai erau cei trei: Ioan, Luca si Matei. NU, glumesc, aia is din alta poveste. Erau Doru, Fane si Horea, tare faini oameni. Doru ala si-o lasat la TASU jumate din suflet, la fiecare dintre noi, ca isi facea griji pentru toti sa fim bine si impartea cu toti 24 ciocolata aia mica ROM. Dar nu vrea sa arate el ca e asa, el e om serios, dar il mai dau de gol ochii si sufletul.

De Fane toti ziceau ca e sever si serios, apai el e ditai omu fain cu glume si experiente de viata!

Horea, tata nostru. Cum ne-o calmat el pe toti cu fricile noastre de inaltime si cu te mai miri ce frici absurde am avut. El statea utimul sa inchida condica sa nu cumva sa se piarda vre-un iedut, ca asa eram cu totii, de zici ca am scapat din tarc direct in mijlocul naturii.

Si am vazut atata bun simt, cat nu am mai vazut de mult timp la un loc, bun simt pentru oameni, pentru natura, pentru mancare, pentru ei insisi si pentru celilati, bun simt pentru tot. Si organizatorii astia de aici, ei cred doar ca e fain ce fac ei la TASU, dar nu isi dau seama ce ditai impactul pozitiv il au asupra celor care vin aici. Ei si muntele, si felul lor de a fi.

Si noapte cerul, Doamne cerul de la TASU era ca si cum Dumnezeu ar fi aruncat pe el cu praf de lumina, si am mai prins si Perseidele cu stelele alea cazatoare, ca am uitat de mine o ora tolanita pe scena de afara, holbandu-ma la ele.

Despre mancare nu stiu cum sa zic, “ca acasa” e putin spus, au pus suflet voluntarii ca altfel nu imi pot explica prajitura aia cu braza.

Iar intr-o seara dupa cursuri, stateam pe iarba si doua fetite care se dadeau pe leaganul din curte si vorbeau intre ele le-am auzit zicand “vezi, in norul ala mare de acolo e Dumnezeu, si de acolo El are grija de noi.” Asa am aflat si eu unde sta Dumnezeu la TASU, in norul ala mare.

Toate astea nu le-am scris sa impresionez sau sa va laud, asa a fost si asa am simtit. Sunteti faini si va multumesc pentru experienta!

Advertisements

Count to one million

5 Jul

I’m still amazed every time God humors me, by aligning seconds and moments, to put in scene an act that seem impossible to happen. 

Even if the toughts were persistent and  the chances were 1 in a million, He pulls it off anyway.

He choses the sourroundigs, the subliminal messages, gets the characters into place, sets the timer and then He pushes the button play. 

Everything seems to roll in slow motion, to make sure we catch every glimps of it, but gives us the liberty to have our own reactions. 

Damn my reactions, this should have turned out in a different way. 

Don’t panic, start counting again to million. Somewhere along the way He will put in scene another act like this one. Just be prepared to have your thoughts clear and to give your best performance, as much as that’s possible in a moment like that… 

Gameplay

22 Dec

It seems funny to me how we, humans, think about ourselves that we have the power to control the game, a game of any kind. So, newsflash for those who still believe that: we control nothing.
There are those things called feelings and ego that will fuck up your control and so the game will end up playing you.

Ok, let’s agree that it’s fun and exciting, all the hiding, the meaningful eye contact, the long childish calls, the slight touching and all that comes along with. The truth is you think you live in a bubble and the other ones are blind. They’re not. If you think people will judge you, they will, but they don’t care as much as you think they do, they just enjoy other people messing up.

Been there, done that. Played the game, got the burns, learned the lessons and the rules, and in the end I’m still flawed. So my advice to you: don’t lie to yourself. You can choose to run for the hills or enjoy it while it lasts.

Because my dear, as I said, the game will end up playing you, and always, but always someone will get burned. And by someone I mean everyone involved and some collateral victims too. 

And if you insist that rules don’t apply to you, guess again.

Photo: Scott Brasher

Molecula cu molecula. 

7 Dec

Ai avut vreodată senzația ca te risipești si totusi stai si privești cum se desprinde din tine molecula cu molecula? 

Si te ia cu nerăbdare sa faci ceva, dar furtuna de ganduri si cuvinte te tine pe loc si nu poti sa te mobilizezi. Cel mai probabil ca ai tendinta sa te lasi in voia furtunii si sa renunti. Dar daca ai deschide ochii incet, ai inspira profund si ai incepe sa te miști? Incet, calculat, dar in acelasi timp ca intr-un dans.

Poate ca nu trebuie sa te opui furtunii, si ea sa iti înțeleagă intentiile, si chiar daca iti fura moleculele, o sa fie in propriul tau ritm, dupa propriile tale planuri si unduiri. Exact ca intr-un spectacol de balet: frumos, delicat si plin de energie.

 Ideea e sa nu ramai înțepenit in moment, furtuna nu se oprește, doar tu trebuie sa inveti sa dansezi cu ea.

A secret of some kind.

8 Nov

I have been observing her for a few days now. She has that slick smile on her pretty face and sparkles in her eyes. It’s like she knows something, a secret of some kind, one to which only she holds the key.

She’s a bit impatient, but she takes deep breaths to calm down her heart that’s pounding with excitement in the chest, like a wild bird in a cage at the sight of the sky. 

She knows it, she can feel it, she’ll soon fly again. “The rest is rust and stardust!”

Hit the refresh button

26 Aug

20160826-110107.jpg

Sometimes I just want to stop, stop and take a deep breath. Do you ever feel like you don’t have enough air?
It’s like We are running and we forget to stop and catch our breath.
Maybe we are afraid. Some say we are afraid to be alone with our soul, to take a look in the mirror.
What would the mirror say? Maybe it will point out some of the obvious, things that we need to change or let go.
Maybe in our race, from time to time, we have to stop, catch our breath and hit the refresh button: for our priorities, for the people we want in our lives, for the things from the past we still want in our present and future. We need to let go of the fears, like letting go to a balloon, watch the sky, feel the grass between your fingers and breathe.
Let’s just take it from there.
When was the last time you caught your breath and hit the refresh button?

Nu mai trece baba strada

24 Aug

20160824-134804.jpg

“A da nu e in orice conditii, o specie a generozitatii. Poti da ceva care e incompatibil cu natura, nevoile, limitele si habitudinile receptorului, caz in care oferta nu e doar deplasata, ci direct primejdioasa pentru ambele parti.” — Andrei Pleșu

Multi dintre noi ne credem super eroi, cu mantia fluturând sub hainele de zi cu zi. Si cand te ia elanul asta de salvat lumea si facut bine, nu mai tii cont de restul. Tu faci ce simti si crezi tu, cu tărie, ca este bine. Asa e si cu baba…
Baba sta pe marginea trotuarului, dar nu vrea sa treaca strada, tu totusi insisti sa o treci. Asta e primul moment in care te superi ca ea nu vrea, la fel si ea, din acelasi motiv.
Dupa insistente, baba te lasa sa o ajuti sa treaca strada, iar tie iti apare o sclipire in ochi.
De cealata parte a străzii, baba e nemulțumita, chiar daca ii e mai bine, ea nu voia sa fie aici. Din nou amandoi sunteti îmbufnați!
Baba se răzvrătește si trece singura strada de unde a plecat. Tu ramai ofilit si realizezi brusc ca Monica avea dreptate.
Asa ca hai sa ne înfranam din dorința de a ajuta baba sa treaca strada. Recunosc ca ma ia cateodata elanul din cauza gandului “cat de bine i-ar putea fi de cealata parte a străzii”, si atunci, chiar daca ea nu vrea, eu o si împing.
Bineînțeles din dorința de bine si din prea mult entuziasm.

Nu poti sa obligi oamenii sa faca ce crezi tu ca e mai bine pentru ei, chiar daca s-ar dovedi ca este asa.

Nu poti nici sa ii schimbi, oricat de mult ai vrea, dar poti sa faci altceva, poti sa inveti sa ii iubești asa cum sunt si sa speri ca si ei v-or face la fel! 

%d bloggers like this: