Hit the refresh button

26 Aug

20160826-110107.jpg

Sometimes I just want to stop, stop and take a deep breath. Do you ever feel like you don’t have enough air?
It’s like We are running and we forget to stop and catch our breath.
Maybe we are afraid. Some say we are afraid to be alone with our soul, to take a look in the mirror.
What would the mirror say? Maybe it will point out some of the obvious, things that we need to change or let go.
Maybe in our race, from time to time, we have to stop, catch our breath and hit the refresh button: for our priorities, for the people we want in our lives, for the things from the past we still want in our present and future. We need to let go of the fears, like letting go to a balloon, watch the sky, feel the grass between your fingers and breathe.
Let’s just take it from there.
When was the last time you caught your breath and hit the refresh button?

Nu mai trece baba strada

24 Aug

20160824-134804.jpg

“A da nu e in orice conditii, o specie a generozitatii. Poti da ceva care e incompatibil cu natura, nevoile, limitele si habitudinile receptorului, caz in care oferta nu e doar deplasata, ci direct primejdioasa pentru ambele parti.” — Andrei Pleșu

Multi dintre noi ne credem super eroi, cu mantia fluturând sub hainele de zi cu zi. Si cand te ia elanul asta de salvat lumea si facut bine, nu mai tii cont de restul. Tu faci ce simti si crezi tu, cu tărie, ca este bine. Asa e si cu baba…
Baba sta pe marginea trotuarului, dar nu vrea sa treaca strada, tu totusi insisti sa o treci. Asta e primul moment in care te superi ca ea nu vrea, ea din acelasi motiv.
Dupa insistente, baba te lasa sa o ajuti sa treaca strada, iar tie iti apare o sclipire in ochi.
De cealata parte a străzii, baba e nemulțumita, chiar daca ii e mai bine, ea nu voia sa fie aici. Din nou amandoi sunteti îmbufnați!
Baba se răzvrătește si trece singura strada de unde a plecat. Tu ramai ofilit.
Asa ca hai sa ne înfranam din dorința de a ajuta baba sa treaca strada. Recunosc ca ma ia cateodata elanul din cauza gandului “cat de bine i-ar putea fi de cealata parte a străzii”, si atunci, chiar daca ea nu vrea, eu o si împing.
Bineînțeles din dorința de bine si din prea mult entuziasm.

O zână si un acvariu cu Pești

29 Apr

20160429-144934.jpg

La inceput nu credea in acvarii si Pești.
Primul a fost Peștele cal, ochelari de cal. Părea hotarat si credea ca va domina acvariul..părea. Dar culoarea lui, culoarea petrolului avea un anumit farmec. Si acum stie de ce l-a ales pentru colectia din acvariu.
Al doilea a fost “the funky yellow fish”. A fost chimie. S-au iubit, nu știu dacă erau în contratimp sau fluctua intensitatea; un scurtcircuit pe undeva. L-a pus in acvariu, si-a antrenat cu el răbdarea ca si cu majoritatea peștilor. Si acum stie ce a avut de invatat de la dansul lor, ca un duș alternativ cald-rece. Dădea o pată de culoare acvariului, o făcea să râdă cu gura până la urechi si o întrista la fel de mult; dar a fost un prieten pentru sfârșitul lumii partea II.
Apoi a fost Peștele pisica, timid la inceput, dar a inteles ulterior regulile acvariului. Era acolo frumos cu trăsăturile lui de felina, te bazai pe el pentru întregirea faunei acvariului, dar a dispărut cand se stingea cate o lumina si revenea din nou pe scena cand era calm; ca si Sf Petru cu lepădătul de 3 ori, dar s-a dat apoi pe brazda sau pe val in cazul nostru, credeam..
Ultimul din colecție (pana acum) este Peștele pasare. Culoarea mansala, fiind culoarea anului trecut, trebuia adăugat in acvariu. “Crazy mansala bird fish”, hai sa ii spunem asa. Pentru el a pus nori in acvariu, ca sa aiba unde sa isi uite capul din cand in cand. Cu el isi continua antrenamentul de rabdare.
Fish, slippery fish.
Panã la următorul, stingem neonul, oprim pompa de oxigen. Noapte buna!

Fata de la marginea vietii

29 Apr

20160429-143827.jpg

“Era vai de cei singuri, căci cheiţa cu care se strângea arcuşorul o aveau între omoplaţi, ieşindu-le ca două aripioare aurii din piele, aşa că n-o puteau apuca nicidecum cu braţele lor scurte şi degetele lor stângace. […]
Cu multă isteţime (fata de la marginea lumii) a inventat un sistem de pârghii pppcu cleştişor la capăt cu care reuşea să apuce urechile cheiţei şi să le întoarcă, greoi, în sensul dorit. La început, fata se bucurase, dar curând a observat că acest procedeu avea şi efecte neplăcute: cele două urechiuşe ale cheiţei aurii se întinseseră atât de mult de cât trăsese cleştişorul de ele, că deveniseră nişte aripi mari şi pline de nervuri, ca aripile de libelulă. Cu ele fata putea să zboare deasupra lumii ei şi-şi dădu seama astfel că ea nu era sferică, asemenea ţinu- turilor de unde veneau scriitorii, ci plată, netedă şi nesfâr- şită. Toate celelalte lumi se aflau fie deasupra, fie dedesubtul acestei pieliţe întinse cât vedeai cu ochii.”

Alice on the way home

15 Oct

IMG_4637.JPG
Imaginile ruleaza pe geamul masinii ca pe o pelicula de film veche. In mod repetitiv imaginea padurii apare si se imprima pe retina, un zambet se cuibareste pe fata cu ten palid si obraji imbujorati de la aerul cu miros proaspat de padure. Cateva suvite din parul ei castaniu ii danseaza in aer, iar sufletul lui Alice se bucura de spectacolul pe care il creaza culorile toamnei.
Ochii mari si verzi se ridica spre cerul senin de toamna tarzie, unde doi nori se plimba linistiti, fara graba, cu mult calm.
Alice respira rar, incercand sa isi stapaneasca inima care galopeaza spre momentele viitoare.
Motorul masinii se opreste, la fel si respiratia pentru cateva secunde si imaginile padurii. Ultimul cadru e o casa cu etaj.
Degetele tremurande deschid portiera masinii, Alice coboara in rochita ei rosie, rochita rosie care a inceput aceasta poveste. In cizmulite maro si un pardesiu bleumarin care sa ii tina de cald, trezita totusi de un fior rece, sta cu ochii fixati pe geamul de la mansarda.
Incepe sa inainteze si inima i-o ia din nou inainte. Urca scarile si ajunsa la mansarda deschide usa care scartaie usor. Mirosul cunoscut de iasomie si portocala o invaluie, inima isi trage suflul. El ridica privirea, privirile li se intalnesc, sufletele isi zambesc..se asterne peste ei un sentiment de acasa.

Zna

Concurs!!!

25 Sep

IMG_4559.JPG
M-am gandit ca ar fi momentul sa impart cu cineva 3 dintre cartile mele preferate de anul acesta. Asa ca uite: Concurs!
Da like si share la pagina de facebook si poti sa castigi cartile din imagine!
Bafta!🙂

Zna

Aproape de nepovestit

24 Sep

IMG_4551.JPG
Se intampla cateodata in mijlocul unui sir de zile obisnuite sa apara un moment diferit. Ca un intrus care opreste timpul, ca o stea cazatoare pe un cer instelat; ca si cum ti s-ar confirma ca unicornii exista.
Urcam scarile, in capul scarilor Adina o ia spre drepta, o prind de mana cand imi dau seama ca urma sa mergem in directia gresita si ma intorc brusc spre stanga.. Acolo era el, strainul cunoscut, misterios, stiu e contradictoriu. Timpul se opreste in loc, multimea dispare si ramanem in momentul acela suspendat in timp privindu-ne in ochi. Sufletele s-au salutat, si-au zambit ca si cum stiau ca intr-o zi trebuiau sa se intalneasca..am clipit si ne-am reintors, am disparut din nou in multime.
Cand ma dezmeticesc, imi dau seama ca Adina ma tot intreaba ce e cu mine; un zbet larg mi s-a instalat pe buze si a refuzat sa le paraseasca in urmatoarea jumatate de ora. Eram electrizata, si uite asa o zi obisnuita se rezvrateste, iese din sirul celorlalte zile obisnuite si devine una dintre zilele acelea care imi demonstreaza ca in viata poti sa atragi lucrurile spre tine cu gandul si ca lucrurile care par imposibile, nu sunt de fapt cum par.
Asa ca pune-ti mintea la munca si spor la creat de unicorni.

Photo credit: Minte-m@ frumos

%d bloggers like this: